Naționala României U17 se simte bine la Arad și câștigă fără drept de apel primul amical cu reprezentativa similară a Austriei. După o primă repriză albă, dar cu ocazii importante în dreptul lui Florea și Tarbă, „tricolorii” s-au dezlănțuit după pauză și i-au marcat de trei ori unei echipe mai bine cotate la nivel continental, dar care nu a avut nicio situație clară de a marca pe arena „Banatul” din Sânnicolau Mic.
Showul trupei lui Ion Marin l-a deschis Matei Marin. În minutul 52, fundașul Stelei a interceptat un balon la mijlocul terenului a pătruns ca prin brânză prin defensiva adversă până în 7 metri și a înscris cu un șut pe jos în dreapta portarului. Singurul „tricolor” care a avut legătură cu Aradul, Ioan Vermeșan, din postură de fost jucător al UTA-ei până în urmă cu un an și jumătate, a ratat o bună ocazie înainte de a fi schimbat cu autorul golului numărul doi. În minutul 75, Jason Kodor a trimis puternic, sub transversală, la a doua sa atingere de balon și tot atacantul lui Lecce a mai fost aproape de gol după centrarea lui Lăpădătescu, doar că reluarea sa din apropiere a fost respinsă în bară de goal-keeperul advers. Și, totuși, s-a făcut 3-0 în penultimul minut de joc, când un al nou jucător venit de pe bancă, „faristul” Alin Cocoș a transformat în gol penalty-ul obținut de Preda din duelul cu Pirker.
Primul meci din dubla amicală dintre România – Austria e câștigat la scor de neprezentare de „tricolori”. Trupa lui Manfred Zsak are șansa să-și ia revanșa vineri, tot la Arad și tot în cartierul arădean Sânnicolau Mic, unde astăzi nu au ajuns mai mult de 100 de spectatori.
Meciurile cu Austria sunt ultimele pentru generația de 2006 la naționala sub 17 ani, care va aborda preliminariile pentru Euro 2024 (în prima fază într-o grupă cu Franța, Norvegia și Estonia) cu juniori născuți în 2007. În schimb, „tricolorii” lui Ion Marin rămân parte a planului federal, care vizează formarea unei echipe solide la Euro U19 în 2025.
„Jucătorii trebuie felicitați și le dorim ca această victorie să însemne un reper, o încurajare pentru dezvoltarea unui joc și mai bun. Nu pot spune că nemulțumit acum, dar putem, după părerea mea, mai mult. Am speculat mai ales în zona jucătorilor austrieci, care ni s-au părut foarte obosiți. Primul gol, acea cursă excepțională a lui Marinică (n.red. – Matei Marin), e opera lui, acolo avem contribuție mai puțină. Eu sunt foarte mulțumit de joc, față de tot ce a fost anterior, când nu construiam foarte bine și săream peste linia de mijloc și jucam foarte rapid pe vârfuri în spații libere. De data aceasta, avem jucători combinativi, creativi, jucători cu soluții tehnice.
Sperăm să facem un ansamblu bun, sperăm să construim o echipă bună. Aceasta va avea un scop, un obiectiv foarte mare, acela de a face o figură foarte frumoasă în 2025 la Europeanul sub 19 ani, care se ține în România. Așadar, eu nu aș spune că e capăt de linie pentru această generație la națională, au doar sper ca acești fotbaliști să înceapă să joace constant măcar în Divizia B, cu toate că pe Hagi l-am văzut că îi lansează cu curaj pe acești copii și în Superligă. E un lucru extraordinar că Gică Hagi a luat titlul cu Farul, bazându-se pe mulți tineri și, în general, mulți fotbaliști români, care sunt prezentul și viitorul naționalelor de toate nivelurile.
Personal, am avut niște interviuri cu ei și fiecare mi-a spus că anul care a trecut pentru ei a însemnat progres. Toți și-au făcut analiza, nu o să spun public tot ce mi-au spus. Unul dintre băieți susține că a renunțat la unele lucruri pentru a se dedica și mai mult fotbalului de performanță, profesionist. Eu îi încurajez pe toți să facă asta, dar să nu uite de școală. În baza noastră de date, mai avem încă 20-25 de jucători talentați de această vârstă, din țară și străinătate, o să-i mai testăm și pe ei până să ne hotărâm asupra unui nucleu cu care să atacăm obiectivul major, Europeanul din 2025”, a spus selecționerul naționalei U17 a României.
România: Munteanu – Chinteș, M. Marin, Fălcușan, Călugăr – Florea (88 Cocoș), D. Matei (82 Lăpădătescu), Cepoi – Tarbă (46 Preda), Vermeșan (74 Kodor), Păcuraru (82 Păcuraru). Rezerve neutilizate: Sandu, R. Matei – Shehait, Chihaia, Pojar, Ureche. Selecționer: Ion Marin
Austria: Lorenz – Stockl (86 Brkic), Banden, Pirker, Midzic – Zickler (56 Idzeric), Mankan (86 Nisandzic), Canazlar (56 Brandtner) – Hajdini (69 Stoger) Verhounig, Zivkovic (56 Osterreicher). Rezerve neutilizate: Piffer – Polster, Kujrakovic, Feiner, Selecționer: Manfred Zsak
Arbitri: George Roman – Patrick Sandu (ambii din Timișoara), Călin Cimpoieru (Lugoj)
FOTO: frf.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER